Drumul Mănăstirilor din Călăraşi: Frumoasa, Hârjăuca, Hârbovăţ, Răciula

Grigore Ureche nota în cronicile sale că pământurile noastre sunt „în calea răutăţilor”. În istoria zbuciumată a ţării credinţa a fost pentru mulţi un scut de apărare. Dovadă este numărul mare de mănăstiri ridicate pe meleagurile noastre. Astăzi am ales să vă povestesc despre patru mănăstiri din zona Călăraşiului şi vă îndemn la un pelerinaj virtual. Dacă vă hotărâţi totuşi să mergeţi, aflaţi că veţi descoperi aşezări monahale plasate într-un mediu peisajistic de excepţie, dar şi o arhitectură irepetabilă de la o mănăstire la alta.

Din Chişinău am mers în direcţia Călăraşiului. După Străşeni aproape de satul Rassvet (neajungând la Călăraşi) este indicator spre Mănăstirile Frumoasa, Hârjăuca, Hârbovăţ, Răciula. Indicatorul te îndreaptă spre satul Nişcani, unde drumurile nu sunt tocmai bune.

Prima mănăstire vizitată a fost Mănăstirea Răciula, mănăstire de călugăriţe. De fapt, este mai mult un sat monahal împrejmuit cu gard înalt aflat în satul Răciula.Mănăstirea este un fel de sat în sat. Au casele mici de tot, învechite, care se deosebesc prin autencitate, sunt asemeni vechilor case moldoveneşti.

travelblogmd-raciula
Măicuţele de la Răciula au avut grijă să mă chitească 🙂
raciula
Răciula

Arhivele mărturisesc că prima biserică cu hramul “Naşterea Maicii Domnului” împreună cu clopotniţa au fost construite de călugări pe la 1798 din nuiele lipite cu lut şi acoperite cu paie, clopotniţa având patru clopote. După ce vizitaţi mănăstirea, coborâţi în sat, unde veţi da de Casa Mierii, acolo puteţi vizita un mic muzeu al apicultorului, dar şi să cumpăraţi miere.

Drumul spre Casa Mierii
Drumul spre Casa Mierii

Următoarea destinaţie a fost Mănăstirea Hârbovăţ, situată pe valea râului Ichel, la aproximativ 10 km. de or. Calaraşi. În partea de nord se învecinează cu satul Hârbovăţ. Spre est şi spre sud poate fi admirată pitoreasca vale a râului Ichel. Mănăstirea a fost întemeiată în 1730 de către boierul Constantin Carpuz. Aici se păstrează vestita icoana făcătoare de minuni a Maicii Domnului, “Garbovita”.

Hârbovăţ
Interiorul  Mănăstirii  Hârbovăţ
travelblogmd-manastiri (7)
Hârbovăţ

După Hârbovăţ am mers spre Hârjăuca, am trecut prin satul Hârjăuca, apoi prin satul Mândra şi imediat după sanatoriul Călăraşi este Mănăstirea Hârjăuca. Locurile sunt foarte frumoase, cu copaci seculari, însă tot teritoriul mănăstirii este în reparaţie, lucrul ce m-a dezămăgit – culoarea roz ai pereţilor exteriori. Dar să zic şi ce mi-a plăcut mult, un mini muzeu al mănăstirii cu cărţi vechi în slavonă. Cică Mănăstirea Hârjăuca ar fi fost întemeiată în 1750 de un monah, Inochentie Sava, din târgul Călăraşi.

Culoarea roz de pe faţada Mănăstirii Hârjăuca iese în evidenţă :)
Culoarea roz de pe faţada Mănăstirii Hârjăuca iese în evidenţă 🙂

Ultima Mănăstire, din acest circuit a fost Mănăstirea Frumoasa din satul Frumoasa. Mănăstirea avea teritoriul foarte frumos amenajat, zeci şi zeci de flori de toate culorile cu mirosuri îmbietoare. În schimb, nu prea mi-a plăcut lăcăşul, prea restaurat în stil modern.

Manastirea de maici Frumoasa se află la o distanta de 14 km. de Călăraşi. Istoria acestei mănăstiri începe în 1804 când a venit pe acest loc răzăşul Efrem Iurco din satul Olişcani şi a dorit să devină călugar. Pe la Mănăstirea Frumoasa a trecut cândva în călătoriile sale şi Mihail Sadoveanu.

travelblogmd-manastiri (3)
Intrarea pe teritoriul Mănăstirii Frumoasa
travelblogmd-manastiri (4)
Mănăstirea Frumoasa

Dacă faceţi acest circuit, aş recomanda să mergeţi cu un ghid, cu siguranţă veţi afla multe istorioare inedite despre fiecare mănăstire în parte.

 

 

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *